Sursă articol: Centrul pentru Inovare Publică

„S-a limitat în mod riguros regimul ordonanțelor de urgență, pentru stăvilirea unui fenomen evident negativ al folosirii excesive a acestor ordonanțe, datorită instabilității legislative pe care inevitabil o creează”

Nu, nu este un fragment dintr-un viitor text legislativ, ci unul din 2003. Atunci, în 2003, a avut loc o remaniere a Constituției. Majoritatea și-o amintesc în principal pentru că a permis aderarea României la Uniunea Europeană. Dar ea a fost o schimbare mai amplă, pentru a corecta probleme structurale ale primului text constituțional (Constituția din 1991).

Una din cele mai aprige dezbateri a fost pe marginea folosirii ordonanțelor de urgență. Textul inițial era foarte larg: „În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.” Previzibil, toate guvernele au abuzat masiv, văzând cazuri excepționale peste tot. Spre exemplu, în reglementarea stării de urgență prin OUG nr. 1/1999, despre care încă mai discutăm astăzi, după 21 de ani.

În dezbatere, punctele de vedere au oscilat de la a nu schimba nimic (unii parlamentari PSD și PD – pentru cei mai tineri, fostul PD e acum parte a PNL), până la a interzice cu totul OUG-urile (poziția UDMR). S-a ajuns la un compromis care a înclinat mai degrabă către o largă marjă de acțiune pentru Guvern, așa cum se poate vedea din practica de azi.

Totuși, unele restricții au fost introduse, de unde și textul triumfalist care deschide comentariul meu, extras din expunerea de motive a propunerii legislative de modificare a Constituției, semnată de mai bine de două treimi dintre parlamentarii de la acel moment, din toate partidele.

Cea mai importantă restricție este astăzi alin. (6) al art. 115 din Constituție, care spune așa: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”

În baza acestui alineat, Curtea Constituțională a respins zilele trecute modificările pe care Guvernul le-a făcut, tot prin OUG, la deja menționata OUG 1/1999 privind instituirea stării de urgență. Dacă în 1999 era constituțional să reglementezi libertățile prin OUG, începând din 2003 nu mai este.

Aceste modificări ar fi trebuit făcute prin lege. Și nu acum, că a ajuns urgența peste noi. Din 2003 și până în 2020, toate Parlamentele, Guvernele și Președinții au avut 17 ani să pună legislația în acord cu modificările aduse Constituției. Întreaga clasă politică a ratat acest moment, iar dnii. Iohannis, Orban sau Ciolacu – să îi numesc doar pe cei de la vârful celor două tabere politice – sunt parte a acestui eșec colectiv.

Chiar și acum, în ultimul moment, politicienii se pot așeza la masă, eventual sub medierea Președintelui – dacă dl. Iohannis își mai aduce aminte de rolul său constituțional – pentru a genera o lege care să facă modificările necesare. Timpul este suficient: au dovedit că un non-subiect ca Ținutul Secuiesc poate trece prin Parlament în două zile.

În schimb, premierul Orban spune senin că se gândește la o Ordonanță de Urgență pentru a reglementa regimul stării de alertă, și implicit restrângerea unor drepturi. Adică un gest în mod evident neconstituțional.