Fără a cere avizul Consiliului Economic și Social, fără a publica textul măcar pe agenda publică a Ședinței de Guvern, Guvernul Ciucă a adoptat o Ordonanță de Urgență care modifică Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Deși legea conținea deja prevederi care permiteau legiferarea rapidă în situații excepționale, noua modificare face și mai simplă eludarea standardelor de transparență și consultare. Ori de câte ori o autoritate publică centrală sau locală va considera că un act normativ e urgent, va putea să îl adopte fără niciun fel de consultare.
Având în vedere atât modul de adoptare al OUG cât și conținutul prevederilor legislative, organizațiile noastre au solicitat Avocatul Poporului sesizarea Curții Constituționale.
Înțelegând contextul delicat în care ne aflăm, considerăm totuși că legiferarea trebuie să fie făcută cu justă măsură, raportat la context. Nu vrem să credem că acest demers a fost făcut acum tocmai în contextul în care societatea este concentrată pe efortul de a sprijini refugiații din Ucraina.
Stimată doamnă Renate WEBER,
Organizațiile semnatare vă solicită să sesizați Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență 16/2022 pentru modificarea art. 7, alin (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, emisă pe 2 martie 2022, în integralitatea sa.
Considerăm că modul total lipsit de transparență în care a fost făcută modificarea Legii, prin Ordonanță de Urgență, contravine standardelor minime de transparență și consultare, afectând dreptul cetățenilor la informare. OUG nr.16/2022 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art.115 alin.(6) din Constituție, potrivit cărora Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. O lege care vizează asigurarea cadrului legal pentru transparența și implicarea publicului a fost aprobată fără să fi fost pusă măcar pe agenda publică a ședinței de Guvern, fără avizul Consiliului Economic și Social, fără niciun fel de informare publică.
Înțelegem situația excepțională în care România se află acum, însă considerăm că contextul în care ne aflăm nu poate fi folosit ca pretext pentru a legifera în afara situațiilor de urgență, justificate ca atare. Modificarea L52/2003 nu poate fi considerată o “reglementare nu poate fi amânată”, ceea ce pune OUG 16/2022 în contradicție cu Art. 115, alin (4) din Constituție.
Nu în ultimul rând, vă rugăm să analizați prevederile OUG 16/2022 din perspectiva principiului previzibilității și clarității normelor, așa cum acesta își găsește expresia în prevederile art.1 alin. (5) din Constituție și cum a fost dezvoltat într-o bogată jurisprudență constituțională. În repetate rânduri, în deciziile sale, Curtea Constituțională a statuat că claritatea și previzibilitatea normei trebuie să caracterizeze conținutul normativ al oricărei legi. Arătăm în continuare de ce considerăm că OUG 16/2022 încalcă aceste principii.
Din punct de vedere al conținutului, reformularea articolului deschide (încă și mai multe) căi prin care reprezentanții autorităților publice locale și centrale pot să ocolească procesul democratic de consultare în elaborarea actelor normative. Deși Legea nr. 52/2003 conținea deja excepții pentru circumstanțe excepționale, situații de apărare, ordine publică sau siguranță națională, Guvernul a adăugat o nouă excepție, formulată în termeni la fel de generali și vagi: “situații urgente”. În acest fel, sunt afectate garanții care oferă efectivitate exercițiului dreptului fundamental la informație, prevăzut de art. 31 din Constituție. De-a lungul timpului, ordonanțele de urgență au avut grave carențe în a explica urgența care fundamenta emiterea acestor documente. Noua formulare a Art. 7, alin. (13) al Legii nr. 52/2003 va permite și mai mult aleatoriu în aplicarea standardelor de transparență și consultare.
Această modificare nu vizează strict legiferarea la nivel național, ci și actele normative propuse la nivel local (se va aplica nu doar în cazul ordonanțelor de urgență, ci și în cazul hotărârilor de consiliu local și consiliu județean). Din experiența organizațiilor semnatare, există o practică curentă a autorităților publice locale de a abuza de termenul “urgență”. Această modificare, în opinia noastră, va conduce încă la și mai multe posibile abuzuri din partea autorităților publice locale.
Guvernul adaugă o nouă excepție de la procedura de transparență, fără să repare un neajuns mai vechi al legii. Astfel, pentru situațiile exceptate, în continuare nu există un termen minim obligatoriu cu privire la punerea în dezbatere publică a actelor normative care intră sub incidența alin. (13). Suntem de acord că 30 de zile poate fi o perioadă îndelungată pentru situații de urgență, (care ar trebui definite în mod exhaustiv: război, cutremur, calamități), dar lipsa completă a unui minim proces de dezbatere publică este contrar principiilor fundamentale ale unei democrații.
Având în vedere cele de mai sus, vă solicităm să evaluați oportunitatea contestării acestui text la Curtea Constituțională a României.
Organizații semnatare:
ActiveWatch
Asociația pentru Tehnologie și Internet
Centrul FILIA
Asociația CIVICA
Societatea Academică din România
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Asociația Miliția Spirituală
Asociația Respiro
Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă
Asociația Parcul Natural Văcărești
RiseOut
Funky Citizens
Expert Forum
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
Consiliul Tineretului din România
Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”
Asociația Festivalul de Film Transilvania
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
Asociația Sexul vs. Barza
Asociația Help Autism
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești
Asociația OPTAR
Consiliul Național al Dizabilității din România
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația FAPTE
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj
Asociația Frends pentru Dezvoltare
Rădăuțiul Civic