În atenția: Senatul României, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, com.juridica@senat.ro

Transmis de:

• Asociația Centrul pentru Inovare Publică
• CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică
• ActiveWatch

Organizații membre ale coaliției „Grupul ONG-uri pentru Cetățean”

Stimate membre și stimați membri ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări,

Vă solicităm să analizați și să adoptați un raport de respingere a propunerii legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații (L857/2022), pentru următoarele motive:

1. Principial, propunerea legislativă pleacă de la o premisă eronată și, fără a rezolva o problemă reală a societății, creează numeroase alte probleme de funcționare asociațiilor și fundațiilor, în demersurile lor de apărare a interesului public.

 

2. Propunerea legislativă are grave carențe de formă, de natură a încălca Constituția și legile în vigoare:

1. 1. Propunerea reglementează aspecte care țin de contenciosul administrativ prin modificarea legislației cu privire la asociații și fundații, ducând astfel la un paralelism legislativ și la norme lipsite de predictibilitate.
   2. Expunerea de motive nu respectă deciziile Curții Constituționale și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

 

3. Pe fond, propunerea legislativă ridică numeroase probleme de constituționalitate, prin limitarea abuzivă a unor drepturi fundamentale:
   1. Toate limitările introduse de propunerea legislativă sunt susceptibile să încalce Art. 21 (accesul liber la justiție) și Art. 52 (dreptul la reparații) din Constituție;
   2. Cerința propusă la art. 274 alin. (1) lit b), prevede ca actul administrativ atacat să fie emis după momentul înființării asociației, aspect care restrânge obiectul acțiunilor în contencios administrativ, fără ca pentru aceasta să existe o justificare rezonabilă;
   3. Condiția propusă la art. 274 alin. (1) lit. c), ca asociația să fie înființată cu mai mult de doi ani anterior formulării acțiunii și să urmărească în mod activ, de la înființare, scopurile menționate în statut care au legătură cu actul administrativ atacat, este excesivă pentru situațiile care nu vizează domeniul protecției mediului;
   4. Propunerea de obligare a asociației să depună o cauțiune în valoare de 1% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 50.000 lei, reprezintă o îngrădire nejustificată a accesului liber la justiție, și este ambiguă și impredictibilă;
   5. Instituirea răspunderii personale patrimoniale a membrilor consiliului director, în solidar cu asociația, pentru prejudiciile cauzate terților, în cazul în care acțiunea a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, reprezintă o prezumție de culpă de natură a îngrădi accesului la justiție;
   6. Propunerea legislativă încalcă principiul retroactivității legii.

 

Precizăm că viciile de formă și de fond ale propunerii legislative au fost semnalate și de către Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ, în punctele de vedere transmise Senatului. Este cu totul regretabilă alegerea Comisiei Juridice de a ignora punctele de vedere ale celor două instituții, precum și de a grăbi dezbaterea propunerii legislative fără a aștepta punctul de vedere al Ministerului Justiției.

În cele ce urmează, vom detalia toate aceste obiecții. Acolo unde există și opinii similare ale CSM și CL, am preluat întocmai aceste opinii, pentru a arăta un grad cât mai mare de obiectivitate al acestui punct de vedere.

Încă o dată, ne exprimăm speranța că, având la dispoziție încă o șansă dată de plenul Senatului, veți alege să nu susțineți această propunere legislativă care încalcă vădit Constituția României prin limitarea nejustificată a unor drepturi și libertăți fundamentale, și veți adopta un raport de respingere.

 

I.             Propunerea legislativă pleacă de la o premisă eronată și, fără a rezolva o problemă reală a societății, creează numeroase alte probleme de funcționare asociațiilor și fundațiilor, în demersurile lor de apărare a interesului public

 

Propunerea legislativă aflată în dezbatere (L857/2002) pleacă de la o premisă care este, pe cât de eronată, pe atât de revoltătoare, cu privire la activitatea ONG-urilor. Inițiatorii și-au fundamentat această propunere pe teza conform căreia ONG-urile acționează cu rea-credință, o inovație juridică care arată felul în care, după 30 de ani, parlamentarii inițiatori înțeleg rolul și rostul ONG-urilor în apărarea interesului public.

Concret, propunerea include măsuri care încalcă grav accesul la justiție, dreptul la asociere și limitează serios misiunea organizațiilor neguvernamentale de a proteja interesul public. Menționăm în acest sens:

• Introducerea răspunderii patrimoniale a membrilor consiliului director pentru orice prejudiciu cauzat terților, în cazul în care acțiunea a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, (în timp ce, pe de altă parte, nu există răspundere individuală a unui reprezentant al administrației publice, de exemplu, în cazul unei decizii definitive care constată nelegalitatea unui act administrativ);
• Sunt stipulate noi condiții pentru ca o organizație să fie „îndreptățită” să atace în instanță un act administrativ: vechimea organizației (minim doi ani), dovedirea că ”asociația a urmărit în mod activ scopurile menționate în statut care au legătură cu actul administrativ atacat” (criteriu foarte subiectiv) și depunerea unei cauțiuni de 1% din valoarea investiției (maximum 50.000 lei), de către o organizație, atunci când este atacat un act administrativ (care presupune realizarea unei investiții);
• Este propusă interdicția ca o persoană să facă parte din consiliul director al unei organizații, dacă în ultimii 5 ani a fost membru în consiliul director al unei asociații care a fost dizolvată prin hotărâre judecătorească;
• Proiectul de lege propune ca aceste măsuri să aibă efect retroactiv, în sensul că se aplică și proceselor aflate pe rol.
• Modificările propuse vizează orice demers în instanță pe care îl pot face organizațiile, inclusiv acționarea în instanță a autorităților pentru încălcări ale legii, cum ar fi nerespectarea reglementărilor cu privire la transparență și participare publică.

Toate aceste propuneri vin în contextul în care Codul de procedură civilă reglementează deja, într-un mod acoperitor, abuzul de drept procesual.

De asemenea, atragem atenția că în forma amendată în cadrul Comisiei Juridice, propunerea legislativă cuprinde o nouă prevedere imposibil de aplicat și anume publicarea de către organizații de informații referitoare la contribuabilii care direcționează 3,5% din impozitul pe venit. Cum direcționarea este o operațiune realizată de ANAF, organizațiile beneficiare nu ajung să cunoască numele contribuabililor, deci nu pot publica respectivele informații. În plus, instituțiile statului, prin ANAF, dețin deja aceste informații, precum și pe cele referitoare la sponsorizări. De asemenea, atragem atenția că această prevedere poate bloca activitatea unor organizații, în special a celor din domeniul social, care în mod tradițional atrag un număr mare de astfel de mici contribuții.

În ansamblul ei, propunerea legislativă, pentru care vă solicităm să adoptați un raport negativ, duce la îngrădirea unor drepturi fundamentale și contravine principiilor de funcționare ale unui stat democratic. Faptul că organizațiile neguvernamentale pot apela la instanțe pentru a împiedica eventuale încălcări ale legii face parte din dinamica sănătoasă a unei societăți în care mecanismele de control ale puterii funcționează. Or, propunerea legislativă încearcă tocmai să dezechilibreze și mai tare raportul de putere între instituțiile publice și spațiul civic, lucru de neconceput într-un stat democratic.

Accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și dreptul la asociere sunt garantate de Constituția României, precum și de convențiile internaționale de drepturile omului la care România este parte. În acest context, considerăm că Guvernul României trebuie să își manifeste rolul de garant al acestor drepturi și să împiedice legiferarea contrar Constituției.

Nu în ultimul rând, aceste măsuri contravin legislației Uniunii Europene și convențiilor internaționale care prevăd un rol activ al organizațiilor neguvernamentale în ce privește acționarea în instanță  în cazuri de încălcare flagrantă a drepturilor cetățenilor. Iată câteva exemple:

• 80 Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor GDPR);
• 22, 53 și 86 Regulamentul (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale;
• 3 Directiva 2009/22/EC privind acțiunile în încetare în ceea ce priveşte protecția intereselor consumatorilor;
• Întreaga Directivă 2020/1828 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor;
• 11 din Directiva 2011/92/EC privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
• 3 și 9 din Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată și ratificată atât de UE cât și de România.

 

II.            Propunerea legislativă are grave carențe de formă, de natură a încălca Constituția și legile în vigoare

1. Expunerea de motive nu respectă structura instrumentului de prezentare și motivare prevăzută la art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Legislativ)

Astfel, nu sunt, clar prezentate cerințele care reclamă intervenția normativă, și nici principiile de bază ori evidențierea implicațiilor pe care reglementarea propusă le are asupra legislației în vigoare.

Cu privire la problematica lipsei de fundamentare temeinică a actelor normative, Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 139/2019 că:

„în lipsa motivării, în sensul arătat, a legii adoptate, nu se poate cunoaște rațiunea legiuitorului, esențială pentru înțelegerea, interpretarea și aplicarea acesteia. (…) Caracterul sumar al instrumentului de prezentare și motivare, precum și lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancționate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în raport cu aceleași exigențe de claritate, predictibilitate a legii și securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”

 

2. Expunerea de motive nu respectă prevederile Legii nr. 24/2000 privind analiza impactului asupra drepturilor fundamentale.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede, la art. 7 alin. (31), că „propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Propunerea legislativă afectează accesul liber la justiție și dreptul la liberă asociere. Astfel, este obligatorie analiza impactului cel puțin asupra acestor drepturi.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri, statuând că „una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative” și că „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituționalitate prin prisma aplicării Art. 1 alin. (5) din Constituție (a se vedea în acest sens paragraful 35 din Decizia Curții Constituționale nr. 22/2016 care trimite la Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 79 din 30 ianuarie 2015. paragrafele 95 și 96).

 

III.           Pe fond, propunerea legislativă ridică numeroase probleme de constituționalitate, prin limitarea abuzivă a unor drepturi fundamentale

3. Condițiile și limitele în care organismele sociale se pot adresa instanței țin de materia contenciosului administrativ și nu de legislația specifică privind asociațiile și fundațiile

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

Propunerile de modificare și completare a O.G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, urmăresc să impună o serie de condiții suplimentare pe care asociația trebuie să le îndeplinească în cazul în care sesizează instanța de judecată cu o acțiune îndreptată împotriva unui act administrativ.

Reglementări generale referitoare la legitimarea procesuală a asociațiilor se regăsesc la art. 37 din Codul de procedură civilă potrivit căruia „în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.”

Totodată, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la art. 2 alin. (1) lit. a) definește noțiunea de „persoană vătămată” care se poate adresa instanței de contencios administrativ ca fiind „orice persoană titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”. Art. 2 alin. (1) lit s) din același act normativ definește organismele sociale interesate ca fiind „structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative”.

De asemenea, Legea contenciosului administrativ reglementează limitele în care un organism social interesat poate supune controlului de legalitate un act administrativ. Astfel, art. 8 alin. (I¹) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește că „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

În acest context, reținând și prevederile art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, referitoare la unicitatea reglementării în materie, CSM a apreciat că toate condițiile pe care organismele sociale interesate, inclusiv asociațiile, trebuie să le îndeplinească pentru a putea promova o acțiune în contencios administrativ ar trebui să fie cuprinse într-un singur act normativ, respectiv în Legea contenciosului administrativ.

În context, precizăm și că Guvernul României a inițiat demersul de reglementare a Codului de procedură administrativă, care include recodificarea Legii contenciosului administrativ. Orice modificare în acest sens trebuie corelată cu demersul amplu de reglementare unitară în domeniu.

 

4. Toate limitările introduse de propunerea legislativă sunt susceptibile să încalce Art. 21 (accesul liber la justiție) și Art. 52 (dreptul la reparații) din Constituție.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Legislativ)

Consiliul Legislativă arată că soluția legislativă preconizată pentru art. 27⁴ , prin care asociația „este îndreptățită să introducă o acțiune în justiție având ca obiect controlul de legalitate asupra unui act administrativ”, doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la lit. a) – d), este susceptibilă de încălcare a principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și de restrângere a unor drepturi cetățenești, cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.

Consiliul Legislativă arată și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, „dreptului de acces la instanță impune ca o persoană să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale” (a se vedea spețele Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României (Cererea nr. 76943/11). paragraful 72 și Nait-Liman împotriva Elveției (Cererea nr. 51357/07). paragraful 115).

Consiliul Legislativ mai precizează că soluția legislativă este susceptibilă a încălca și prevederile art. 52 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”.

 

5. Cerința propusă la art. 27⁴ alin. (1) lit b), prevede ca actul administrativ atacat să fie emis după momentul înființării asociației, aspect care restrânge obiectul acțiunilor în contencios administrativ, fără ca pentru aceasta să existe o justificare rezonabilă.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

În cazul în care este respectat termenul legal în care un act administrativ poate fi contestat, impunerea unei astfel de cerințe unui subiect de drept încalcă dreptul de acces la o instanță.

Mai mult, potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a unui administrativ individual poate fi invocată oricând în cursul unui proces indiferent de data emiterii actului.

 

6. Condiția propusă la art. 27⁴ alin. (1) lit. c), ca asociația să fie înființată cu mai mult de doi ani anterior formulării acțiunii și să urmărească în mod activ, de la înființare, scopurile menționate în statut care au legătură cu actul administrativ atacat, este excesivă pentru situațiile care nu vizează domeniul protecției mediului.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

Această propunere este preluată din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de ia Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului.

Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, menționat și în expunerea de motive, legiferează în domeniul mediului, iar impunerea unor condiții care limitează accesul la instanță al organizațiilor non-guvernamentale s-a făcut în considerarea unor scopuri justificate, respectiv asigurarea garanției că sunt organizații independente și responsabile care au demonstrat că obiectivul principal al activității îl reprezintă promovarea protecției mediului.

Pentru celelalte situații care nu vizează domeniul protecției mediului, în lipsa unei justificări rezonabile, care să reiasă din cuprinsul expunerii de motive, nu se poate verifica dacă limitarea dreptului de acces la o instanță s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituția României, republicată, care reglementează condițiile în care se poate dispune restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv ca măsura să fie necesară într-o societate democratică, să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

 

7. Propunerea de obligare a asociației să depună o cauțiune în valoare de 1% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 50.000 lei, reprezintă o îngrădire nejustificată a accesului liber la justiție, și este ambiguă și impredictibilă.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

În punctul său de vedere, CSM a reținut că astfel cum este formulat textul de la art. 27⁴ alin. (1) !it. d), coroborat cu alin. (2) al acestui articol, aceasta reprezintă o cerință prealabilă formulării acțiunii în contencios administrativ, neîndeplinirea sa constituind un fine de neprimire, deși propunerea legislativă nu prevede expres o sancțiune în cazul nedepunerii cauțiunii.

Analizând dreptul comun cuprins în Codul de procedură civilă, Codul civil ori în Codul de procedură fiscală, CSM a constatat că acestea stabilesc cerința consemnării unei cauțiuni pentru promovarea unei acțiuni civile doar în situațiile care vizează chestiuni legate de executarea silită, luarea unor măsuri asigurătorii și provizorii ori în cazurile în care legea impune constituirea unei garanții pentru executarea unei obligații (legislație relevantă: art. 719, art. 882 din Codul de procedură civilă; art. 278 din Codul de procedură fiscală; art. 953 din Codul de procedură civilă; art. 393 din Codul civil).

De asemenea, Legea contenciosului administrativ nu prevede nicio situație care să impună plata vreunei cauțiuni. Legislația fiscală prevede obligația de plată a unei cauțiuni atunci când se solicită suspendarea executării unui act administrativ fiscal.

Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prevede la art. 61 obligația persoanei vătămate care formulează o contestație în temeiul art. 8 să constituie o cauțiune sub sancțiunea respingerii contestației. în acest caz, necesitatea consemnării unei cauțiuni este prevăzută în cadrul procedurii administrative derulate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, nu și pentru procedura derulată în fața instanței.

În acest context, este necesar sa se analizeze dacă obligația de a plăti o cauțiune, care poate reprezenta o îngrădire a dreptului de acces la justiție, în scopul îndestulării celor prejudiciați prin promovarea unei acțiuni în instanță, acțiune care nu conduce în mod direct la suspendarea efectelor unui act administrativ, este justificată și proporțională.

În același timp, CSM a apreciat că un eventual prejudiciu ar putea fi generat doar în situația suspendării efectelor actului administrativ atacat, context în care obligația de plată a unei cauțiuni ar putea viza doar cererile privind suspendarea executării unui astfel de act.

Totodată, din modul de redactare a textului propus la art. 27⁴ alin. (1) lit. d) se deduce că doar în cazul cererilor îndreptate împotriva actelor administrative al căror obiect vizează „investiții” se impune plata unei cauțiuni, în timp ce pentru toate celelalte cereri cauțiunea nu ar fi datorată.

Această diferențiere nu are la bază niciun fel de justificare cât timp scopul cauțiunii constă în acoperirea prejudiciilor cauzate prin simpla contestare în instanță a actului administrativ. în plus, este greu de identificat sfera actelor administrative care vizează „investiții”, termenul nefiind definit prin propunerea legislativă.

 

8. Instituirea răspunderii personale patrimoniale a membrilor consiliului director, în solidar cu asociația, pentru prejudiciile cauzate terților, în cazul în care acțiunea a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, reprezintă o prezumție de culpă de natură a îngrădi accesul la justiție.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

Prin propunerea de la alineatul (5) al art. 24 se instituie răspunderea personală patrimonială a membrilor consiliului director, în solidar cu asociația, pentru prejudiciile cauzate terților, în cazul în care acțiunea a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă.

O astfel de reglementare care instituie o prezumție de culpă a membrilor consiliului director pentru prejudiciile cauzate prin formularea unei acțiuni care a fost respinsă este de natură a îngrădi accesul la justiție al asociațiilor. Mai mult, angajarea răspunderii membrilor consiliului director, în solidar cu asociația, nu se poate întemeia decât pe răspunderea civilă delictuală, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate, vinovăția).

Potrivit art. 219 din Codul civil, faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți.

Or, simplu fapt de a fi formulat o acțiune în justiție care a primit o soluție definitivă de respingere nu poate fi asimilat unei fapte ilicite, cu consecința angajării răspunderii civile a membrilor consiliului director care au decis introducerea respectivei acțiuni, iar faptele licite săvârșite de organele persoanei juridice pot atrage doar răspunderea persoanei juridice, în condițiile legii.

 

IV.           Propunerea legislativă încalcă principiul retroactivității legii

9. Prevederile actului normativ urmează a fi aplicabile și proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, ceea ce principiul neretroactivității legii.

(opinie preluată din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii)

Din cuprinsul propunerii de la Art. II rezultă că prevederile actului normativ urmează a fi aplicabile și proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. O astfel de normă ar nesocoti principiul neretroactivității legii, prevăzut la art. 16 din Constituția României, republicată.

De asemenea, textul propus vine în contradicție cu prevederile art. 24 din Codul de procedură civilă potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acesteia.

Totodată, Consiliul Legislativ precizează că, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că „orz de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi” (Decizia nr.201 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 308 din 9 mai 2007).