București, al cui ești?

Pe 7 decembrie avem alegeri parțiale la București. Sunt mai disputate ca oricând: au fost validați nu mai puțin de 17 candidați și, conform sondajelor, cel puțin 4 dintre ei au șanse reale să câștige.

Totuși, mandatul este unul redus, doar până la alegerile la termen din 2028. Consiliul General rămâne cel ales în iunie 2024, deci viitorul primar, oricine ar fi, va trebui să coabiteze cu actuala majoritate sau să forțeze schimbarea ei. Nu în ultimul rând, din cauza sistemului de vot într-un singur tur, primarul va avea o legitimitate redusă. Cel mai probabil, va fi ales de 25-30% dintre votanți, ceea ce înseamnă cam 15% dintre locuitorii cu drept de vot (pentru că nu toți vin să voteze) și încă mai puțin din toți locuitorii (pentru că sunt atâția fără domiciliul sau reședința în București).

Pe 9 decembrie, de la ora 19.00, vă invităm la o nouă ediție OFFLine Civic, care va avea loc la cafeneaua Londohome (Str. David Praporgescu nr.31, București)

Vom vorbi despre ce așteptări avem de la viitorul primar. Până atunci, îi vom afla și numele (sperăm). Poate să fie doar jumătate de mandat, dar este pentru un oraș întreg. De aceea, vom încerca să ne uităm (și) din perspectivele despre care s-a vorbit mai puțin în campania electorală.

Vor fi alături de noi:

𝐈𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮, activistă ActiveWatch și lector al Facultății de Asistență Socială (Universitatea București), apărătoare a drepturile persoanelor și grupurilor vulnerabile din București.
𝐃𝐚𝐧 𝐁ă𝐫𝐛𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, Directorul Executiv al Asociației Parcul Natural București, cunoscut activist de mediu.
𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐆𝐫𝐢𝐠𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮, unul dintre primii membri USB, cu un mandat în CGMB (2016-2020), fost politician și cetățean preocupat de guvernare locală.

Moderator: 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐮, Centrul pentru Inovare Publică.

Intrarea este liberă.

Eveniment organizat de 𝐆𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥 𝐎𝐍𝐆-𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐞𝐭ăț𝐞𝐚𝐧 (𝐝𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚𝐝𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐢𝐞𝐢.𝐫𝐨)

*Lansăm aceste teme de dezbatere în format fizic din dorința de a crea un spațiu de întâlnire cu publicul interesat de subiecte despre drepturi civile, drepturile omului și spațiul civic din România.
Totodată, ne propunem ca prin aceste întâlniri, la care vom avea invitați din diverse domenii de competență pentru protejarea libertăților cetățenești și ale drepturilor omului, să creștem o comunitate offline interesată și implicată în protejarea valorilor și principiilor democratice.

**Dezbaterile noastre se desfășoară sub principiile toleranței, civilității, non-discriminării, utilizării unui limbaj incluziv, recunoașterii și respectării diversității individuale, inclusiv a diversității de gen.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *