Recentul Raport preliminar al Comisiei Europene a constatat că TikTok încalcă legea privind serviciile digitale din cauza design-ului aplicației, care dă dependență, iar organizațiile preocupate de drepturile copilului raportează un avânt masiv al cazurilor de hărțuire și comportamente periculoase, care vizează minorii prezenți pe rețele. Mai mult, tot mai multe țări europene discută despre măsuri pentru a restricționa accesul minorilor la (unele) rețelele sociale.
În completarea dezbaterii despre limitare/restricționare, pentru următoarea ediție de OFFline Civic la care vă invităm, ne-am propus să aducem mai multe nuanțe acestui subiect, prin prezența la eveniment a specialiștilor în drepturile copilului, drepturi digitale și educație media.
Sunt multe întrebări care ne preocupă, așa că ne-am propus să discutăm împreună cu voi nu doar despre problemele de fond, despre responsabilitatea marilor rețele sociale, dar și despre soluțiile care au în centru protejarea copiilor și totodată respectarea drepturilor la viață privată, liberă exprimare, dezvoltare sau accesul liber la informații digitale.
Miercuri, 25 februarie, de la ora 19.00, vă invităm la Londohome (Strada David Praporgescu nr 31, București) la o nouă ediție de OFFline Civic, unde îi vom avea invitați pe:
Cristina Jamschek, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
George Roman, Salvați Copiii România
Bogdan Manolea, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)
Silvia Boeriu, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică: moderatoarea dezbaterii
Organizațiile participante au avut deja poziții publice pe acest subiect:
Salvați Copiii România a solicitat Guvernului să ia măsuri concrete pentru interzicerea accesului pentru copiii sub 13 ani la rețelele sociale și limitarea accesului până la pragul de 15 ani, dar și alte multe măsuri de protecție a copiilor in spațiul online
Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) a criticat puternic propunerea legislativă privind majoratul online. ApTI a arătat că aceasta este excesivă în ce privește cuprinderea și limitările impuse, aducând aminte mai degrabă de reglementări similare cu ale Chinei. Organizația a pus în discuție și dificultățile de implementare a prevederilor cuprinse în proiectul de act normativ reiterând problemele majore de a crea a un sistem de verificare online a varstei care sa nu afecteze dreptul la viata privata.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) derulează cel mai mare program de educație media din România. Prin atelierele de gândire critică pe care le desfășoară alături de profesori, pregătesc tinerii să recunoască informațiile false și înșelătoare. Si CJI a avut o poziție publica pe acest subiect, subliniind ca “Prin simpla interzicere a platformelor, legislația nu reușește să abordeze elementele de design dăunătoare care stau la baza acestora. “
…
Eveniment organizat de Coaliția ONG-uri pentru Cetățean
*Lansăm aceste teme de dezbatere în format fizic din dorința de a crea un spațiu de întâlnire cu publicul interesat de subiecte despre drepturi civile, drepturile omului și spațiul civic din România.
Totodată, ne propunem ca prin aceste întâlniri, la care vom avea invitați din diverse domenii de competență pentru protejarea libertăților cetățenești și ale drepturilor omului, să creștem o comunitate offline interesată și implicată în protejarea valorilor și principiilor democratice.
**Dezbaterile noastre se desfășoară sub principiile toleranței, civilității, non-discriminării, utilizării unui limbaj incluziv, recunoașterii și respectării diversității individuale, inclusiv a diversității de gen.
