Decretele privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgență prevăd suspendarea majorității cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Acest lucru afectează în special cauzele civile, mica justiție, care sunt aproape în totalitate suspendate. În condițiile în care activitatea instanțelor era deja afectata de protestul magistrațílor, început încă din ianuarie, instanțele erau deja supra-aglomerate, iar durata proceselor inacceptabil de mare, suspendarea determinată de pandemie va complica și mai mult situația. Durata mare a proceselor limitează puternic dreptul la justiție.
Cele două decrete au prevederi similare cu privire la continuarea judecării cauzelor de urgență: „Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.”
În aplicarea Decretelor, Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit, prin hotărârile nr. 417 din 24 martie, respectiv 707 din 30 aprilie, lista cauzelor considerate urgențe pentru judecătorii, tribunale și curți de apel. Marea majoritate a cauzelor civile sunt excluse. Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat decizii similare privind cauzele ce o privesc. Mai mult, prin comunicatul din 24 aprilie, Înalta Curte anunță decizia ca luna iulie să fie lună de lucru (și nu de vacanță judecătorească, așa cum este în mod obișnuit), în care vor fi judecate cu prioritate cauzele suspendate pe durata stării de urgență.
Decretele privind starea de urgență prevăd și posibilitatea judecării prin sistem de videoconferință, pentru cauzele considerate urgențe. Mai multe instanțe au făcut astfel de demersuri. Chiar dacă există impedimente legate de calitatea conexiunilor, de posibilitățile de identificare reală a persoanelor audiate sau de accesul unor petenți, sunt demersuri lăudabile, în contextul actual. În toate cazurile însă, instanțele au fost lăsate să se descurce singure, și nu există un demers unitar de a transforma criza într-o oportunitate pentru avansarea digitizării în justiție.
Suspendarea „micii justiții” vreme de două luni va avea consecințe nefaste pentru toți cei implicați. Chiar dacă unele cauze ni se pot părea „mărunte”, ele au efecte, uneori dramatice, asupra vieții petenților. Aceste întârzieri se adaugă și vor amplifica blocajul general în justiție, unde nu este o excepție ca un proces să dureze ani, sau ca o motivare să vină după multe luni.
Condițiile din sălile de judecată sunt adesea improprii pentru păstrarea distanței sociale. Avem multe săli de judecată mici, în care justițiabilii și avocații stau îngrămădiți într-un spațiu restrâns, uneori și câteva ore. Avem nevoie de săli de judecată mai largi precum și o serie de măsuri precum programarea ședințelor de judecată pe intervale orare, pentru a evita aglomerarea acestora. Consiliul Superior al Magistraturii a făcut unele recomandări în acest sens, dar acestea nu sunt aplicate sistematic, rămânând doar la stadiul de recomandare.
Este de dorit ca toate instanțele să caute soluții pentru a permite accesul la justiție, chiar și în perioadă de criză, sau măcar să găsească soluții compensatorii. Acestea pot include:
- Generalizarea exemplului Înaltei Curți de continuare a activității în luna iulie, poate chiar și august, cu rotația judecătorilor, dând prioritate cauzelor suspendate pe durata stării de urgență.
- Analiza cauzelor ce pot fi judecate nu doar prin prisma conținutului, ci și după alte criterii, spre exemplu stadiul procesual (pot fi judecate cauze în care s-a încheiat deja administrarea probatoriului) sau durata întregului proces (dând prioritate cauzelor foarte vechi).
- Adoptarea unor măsuri pentru preîntâmpinarea aglomerării în sălile de judecată, chiar și după ridicarea stării de urgență. Măsuri cu aplicare imediată ar fi stabilirea de intervale orare pentru fiecare cauză în parte sau limitarea numărului de cauze care pot fi programate pentru un anume interval orar.
- Investiții rapide în informatizarea instanțelor, pentru a permite judecarea în sistem de videoconferință, în același timp cu căutarea unor soluții pentru persoanele care, din diverse motive, nu pot folosi tehnologia.
Toate măsurile trebuie să țină cont de faptul că informatizarea în sine nu poate fi o soluție pentru acei justițiabili care nu au acces la internet sau nu sunt familiarizați cu acest tip de soluții, acest lucru fiind valabil și pentru parte dintre avocați și chiar magistrați. Pentru aceștia din urmă trebuiesc adoptate măsuri suplimentare pentru a le asigura un acces real la justiție.
Trebuie să evităm situația în care justiția civilă să ia practic o vacanță de opt luni, dacă ținem cont de protestul magistraților, de starea de urgență și de vacanța judecătorească.