Schimbarea legii adunărilor publice este unul din obiectivele principale ale Coaliției ONG-uri pentru Cetățean. Proiectul de lege la care am lucrat a reușist să treacă de Senat la finalul anului 2020 dar a rămas blocat în Camera Deputaților. Mai jos veți găsi expuse principalele motive care ne-au făcut să căutăm actualizarea unei legi care are mai mult de 30 de ani.

De ce dorim schimbarea legii:

• Legea nr. 60/1991 privind organizarea adunărilor publice este învechită și nu ține cont de evoluția tehnologică (Internet, rețele sociale) și socio-economică (dezvoltarea orașelor, schimbarea modului de funcționare a administrației).
• Există un consens al actorilor relevanți, partide, instituții, societate civilă, că este nevoie de actualizarea legii.
• Pe agenda Camerei Deputaților există un proiect de lege în acest sens, dar a rămas blocat la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Proiectul de lege:

• PL-x nr. 57/2021 – Proiect de Lege pentru modificarea și completarea LEGII nr.60 din 23 septembrie 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice;
• Inițiat de 17 parlamentari din 5 partide politice, în iulie 2020;
• Adoptat de Senat în decembrie 2020 (art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României);
• Din februarie 2021, pe agenda Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru raport.

Propunerea de reformare a legii, ghidată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și de recomandările OSCE și ale Comisiei de la Veneția, lărgește spațiul de exprimare prin:

1. Eliminarea restricțiilor și a interdicțiilor excesive. De exemplu, notificarea adunărilor publice trebuie să devină mai degrabă o excepție decât o regulă. De asemenea, prin proiectul de lege propunem definirea fără echivoc a condițiilor în care în anumite spații pot fi interzise adunările publice;
2. Eliminarea unor termeni subiectivi, care acum sunt motiv de interzicere arbitrară a unor adunări publice, cum ar fi: „contrar bunelor moravuri” sau „defăimarea țării și a națiunii”;
3. Proporționalitatea sancțiunilor cu eventualele fapte comise. De exemplu, nu ar trebui să fie sancționabilă simpla participare la o adunare nedeclarată, atâta vreme cât nu era obligația participantului să o declare.
4. Proporționalitatea intervenției forțelor de ordine cu gravitatea incidentelor. De exemplu, intervenția pentru dispersarea unei adunări publice poate fi făcută numai după ce toate celelalte măsuri de izolare sau împiedicare a incidentelor violente au eșuat.
5. Recunoașterea adunărilor spontane, atât a celor care sunt reacție rapidă la un eveniment, cât și a celor care nu au un organizator recunoscut și asumat.