Domnului Prim-ministru Ludovic Orban
Domnului Secretar General al Guvernului Antonel Tănase
Domnului Ministru Costel Alexe
Membrilor Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic, Camera Deputaților
Membrilor Comisiei pentru Mediu, Senatul României
Organizațiile semnatare, membre ale Grupului ONGuri pentru Cetățean vă solicită să reconsiderați deciziile luate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 75/2018 privind completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor.
Prin această Ordonanță, Guvernul exclus ONG – urile dintre entitățile ce pot administra arii naturale protejate de interes național și a desființat custodiile din rețeaua de situri de interes comunitar Natura 2000 (132 de custodii fiind deținute de organizații neguvernamentale).
Dincolo de faptul că această decizie este discriminatorie și inexplicabilă, desființarea custodiilor și excluderea organizațiilor din structurile de management ale naturii înseamnă ignorarea unei resurse importante de care domeniul protecției și valorificării sănătoase a mediului natural ar putea beneficia. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât România se află în procedură de infringement din cauza incapacității de a proteja și gestiona rețeaua Natura 2000.
În 10 ani de implicare în managementul naturii, organizațiile neguvernamentale au acumulat competențe științifice, experiență de management și au dezvoltat capacități de dialog local cu factorii interesați, fiind printre principalii vectori ai conservării naturii în România.
După cum arată organizațiile de mediu, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), instituția care a preluat sarcina administrării rețelei Natura 2000 a dovedit în ultimii doi ani, de la aprobarea OUG 75/2018, lipsa competențelor necesare, lipsa infrastructurii și a resurselor și, cel mai important, o incapacitate gravă de a implica în decizii și de a consulta cu adevărat organizațiile neguvernamentale. Organizațiile de mediu au arătat în repetate rânduri că efectul acestei stări de fapt are consecințe negative asupra patrimonului natural: tot mai multe arii protejate sunt abandonate, masuri de management și conservare lipsesc, sunt semnalate activități cu impact negativ precum defrișări, exploatarea materialelor de construcții, construția micro-hidrocentralelor.
Exemplul cel mai elocvent este cel al Parcului Natural Văcărești. La doi de la trecerea în administrarea ANANP, din administrarea Asociației Parcului Natural Văcărești, mai multe organizații și activiști de mediu reclamă degradarea condițiilor de mediu din cauza lipsei pazei, a măsurilor de management și a regulamentului de vizitare al parcului. Lipsa personalului de administrare din teren este un semn că administratorul lipsește iar aria protejată este abandonată.
Un lucru la fel de grav este ignorarea totală a apelurilor repetate venite din direcția sectorului neguvernamental care s-a oferit în repetate rânduri să contribuie la deblocarea situației prin expertiza necesară.
Domnule Prim-ministru, domnule ministru, doamnelor și domnilor parlamentari și reprezentanți ai guvernului,
a ignora apelurile organizațiilor neguvernamentale, a le consulta numai formal și pentru beneficii de imagine, a le refuza implicarea și resursele oferite, este în contradicție majoră cu discursul public al Guvernului actual care pretinde că prețuiește contribuția societății civile și colaborarea cu organizațiile acesteia.
În acest context, organizațiile semnatare vă solicită reconsiderarea deciziei instituită de OUG 75/2018 și implicarea concretă a acestora în managementul, deciziile și consultările fără de care patrimoniul natural al României nu poate fi gestionat corespunzător. Totodată, având în vedere că au trecut doi ani de la desființarea custodilor, înlăturarea ONG urilor din administrații și preluarea de către ANANP a sarcinii administrării siturilor Natura 2000, vă rugăm să ne trimiteți ultimul raport de evaluare a activității acestei instituți.
Apel susținut de organizațiile membre ale Grupului ONG-uri pentru Cetăţean:
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică,
Greenpeace România,
Asociația MozaiQ LGBT,
Asociatia Atlatszo Erdely Egyesulet –Asociația Transilvania Transparentă,
Dexonline,
ActiveWatch,
Miliția Spirituală,
Centrul pentru Inovare Publică,
Asociația Parcul Natural Văcărești,
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC,
Andrei Tiut (Civitas Politics),
Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA,
Asociația Civica,
Expert Forum,
Asociația pentru Tehnologie și Internet – APTI,
Institutul Român Pentru Pace – PATRIR,
Rise Out Iași