La Oradea, tot omul are libertate de expresie și dreptul să organizeze adunări pașnice. Tot omul, mai puțin cel din comunitatea LGBT. Conform relatărilor Asociației ACCEPT, “Oradea devine primul municipiu din România care urmează exemplul Poloniei încercând să fie LGBT free.” În luna iulie, Asociația ARK Oradea a făcut demersurile legale pentru notificarea unei adunări publice a comunității LGBTI în Parcul cetății, eveniment parte a Oradea PRIDE 2024. Organizatorii au fost informați de către primărie că evenimentul lor nu poate avea loc întrucât a fost deja aprobată organizarea unui alt eveniment al comunităților baptistă și penticostală. Niciun fel de astfel de eveniment, spun membrii ARK Oradea, nu fusese anunțat public. Organizatorii PRIDE au încercat să identifice alte zone pentru adunarea publică însă primăria a fost tranșantă: adunarea publică nu poate avea loc în niciunul dintre parcurile orașului, povestesc organizatorii.
În octombrie a avut loc în București Marșul “Împreună pentru siguranța femeilor”, organizat de Centrul Filia și Rețeaua VIF. Nu chiar ca la Oradea, dar nici aici nu au fost fost aprobate toate solicitările organizatorilor. Fără motive întemeiate, Comisia pentru avizarea adunărilor publice din cadrul Primăriei București a refuzat punctul de pornire propus de organizatoare – Zona fântânilor de la Universitate. Dreptul la adunare publică a fost mai jos pe lista de drepturi față de dreptul șoferilor de a circula nederanjați în respectiva intersecție, într-o zi oarecare de duminică.
Tot de trafic s-a lovit și dreptul la adunare publică al comunității LGBTQI+ din București. Aprobarea marșului de protest “Tradiția noastră este iubirea” a fost blocată 3 săptămâni de Comisia Tehnică de Circulație, care nu a cedat decât în urma presiunilor Asociației MozaiQ, organizatoarea evenimentului.
În România, dreptul la adunare publică este reglementat de o lege făcută după imediat după mineriadele din 1991. Legea este învechită și nu ține cont de evoluția tehnologică (internet, rețele sociale), dezvoltarea economică și socială a orașelor sau schimbarea modului de funcționare a administrației. Mai mult, legea restrânge dreptul la liberă exprimare și lasă loc de multiple abuzuri la adresa cetățenilor care doresc să organizeze sau să participe la un protest.
Eliminarea restricțiilor și a interdicțiilor excesive, eliminarea unor termeni subiectivi, proporționalitatea sancțiunilor cu eventualele fapte comise, proporționalitatea intervenției forțelor de ordine cu gravitatea faptelor comise.
Schimbarea legii adunărilor publice este unul din obiectivele principale ale Coaliției “ONG-uri pentru Cetățean”. Proiectul de lege la care am lucrat a reușit să treacă de Senat la finalul anului 2020, dar a rămas blocat în Camera Deputaților.
Câteva dintre motivele care ne-au făcut să milităm pentru actualizarea legii:
Permite autorităților publice să blocheze abuziv adunările publice și să penalizeze organizatorii.
Nu ia în considerare metodele online de organizare a unei adunări
Nu prevede posibilitatea auto-organizării cetățenilor
Tratează la fel toate adunările publice, indiferent de anvergura lor
Vezi proiectul de lege pe care l-am propus și ce demersuri am făcut până acum.
Am făcut și un site ca o dioramă (mareaadunarevirtuala) cu protestatari și pancarte în miniatură, care prezintă pe scurt de ce legea actuală a aunărilor publice e proastă și ce îmbunătățiri trebuie să primească. Găsiți acolo un Ghid despre protest și cum vă puteți susține noua lege.
Cât crezi că durează obținerea aprobărilor pentru un protest, de exemplu pentru marșul “Împreună pentru Siguranța Femeilor”? Și cât de sigur se simt participantele la acest protest?
Urmărește VIDEO cu Andreea Rusu (Centrul FILIA) și vezi de ce Legea Adunărilor Publice trebuie modificată.
Avem o lege a Adunărilor Publice care poate fi folosită de autorități împotriva cetățeanului. Urmărește VIDEO cu Oana Preda (CeRe) și vezi de ce legea este abuzivă, precum și ce modificări sunt necesare.
Sancțiuni dureroase pentru cei care îndrăznesc să protesteze. Urmărește VIDEO cu Mihail Bumbeș (Miliția Spirituală) și vezi de ce Legea Adunărilor Publice trebuie modificată.